Povesti pentru copii

A fost odată un om care toată viaţa lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paştele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brişca la moaşa satului tocmai în margine. Moaşa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendaşul moşiei, unde fusese chef.

Intr-o zi de iarna, o regina frumoasa si inteleapta, care statea la fereastra si broda, se intepa cu acul, iar cateva picaturi de sange inrosira zapada de pe pervazul ferestrei.
"Ah, isi zise ea, de-as avea o fetita cu pielea alba ca zapada, cu buzele rosii ca sangele si cu parul negru ca abanosul... "

A fost odată un om şi omul asta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar, de la un timp, bietului magar i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nici o treabă. De aceea, stapânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea nici un rost să strice pe el bunătate de nutreţ.

Măgarul pricepu însă că nu-l asteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai astepte, îşi luă tălpăşiţa spre orasul Brema.

Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o pădure nemărginită.

Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o pornea, şontâc-şontâc, în pădure.

Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură.
Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura:

A fost odată un bătrân împovărat de ani. Şi de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare. Când şedea la masă să mănânce, abia mai putea să ţină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.
Şi văzând până unde ajunsese bătrânul cu nevolnicia, fiul şi noră-sa se umplură de scârbă.

A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş şi omul ăsta îşi avea căscioara la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi cei doi copii ai săi. Şi pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel.
De sărmani ce erau, nu prea aveau cu ce-şi astâmpăra foamea. Şi-ntr-o buna zi, întâmplându-se să se abată asupra tării o mare scumpete

A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată nespus de frumoasă, dar atât de trufaşă, de nu putea să-i găsească niciun peţitor pe gustul ei. Pe cei care veniseră-n peţit până atunci, fata reuşise să-i facă să-şi ia tălpăşiţa. Ba îi mai şi batjocorise pe deasupra!

Dar iată că într-o bună zi, împăratul dădu un bal mare, la care-i pofti pe toţi flăcăii dornici de însurătoare.

A fost odată un om şi omul acela avea trei feciori. Pe cel mai mic dintre ei îl porecliseră Prostilă şi-l luau în râs şi-l umpleau de ocări ori de câte ori aveau prilejul.

Într-o bună zi, cel mai mare dintre fraţi vru să se ducă în pădure să taie lemne şi, mai înainte de a pleca, maică-sa îi puse în traistă un cozonac bine rumenit şi tare gustos şi-o sticlă cu vin ca să aibă cu ce-şi

Din categoria: Povesti populare

Odată, un lup, dând peste un cal care păştea,într-un ochi de pădure, se puse la pândă, cu gândul să-l mănânce. Stînd aşa şi făcându-şi planul, cum şi ce fel s-o scoată mai bine, numai ca se pomeneşte,  cu un pui de vulpe peste el. Puiul de vulpe băgase de seamă şiretenia lupului şi işi puse-n gând să-l tragă pe sfoară.

Un lucru nemaipomenit mi s-a întâmplat acum câteva săptămâni dragii mei şi trebuie neapărat să vi-l povestesc şi vouă. Eram la pădure, soarele strălucea şi te încălzea plăcut. Deşi încă ar fi trebuit să fie iarnă, ziua despre care vă vorbesc era o zi de primăvară în toată puterea cuvântului.

A fost ce-a fost, daca n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. In mijlocul codrilor, langa drumul cel mare, langa drumul cel de tara pe unde umbla si trece imparatul cu voinicii sai, era odinioara o crasma. La crasma aceea era o crasmarita; crasmarita avea o fata, si pe fata o chema Florita.
Fata asta nu era insa fiica crasmaritei, si crasmarita nu era mama fetei: fata era fata fara parinti, si crasmarita maica de suflet a fetei... Cine sa fi fost parintii fetei nici chiar cei mai batrani si mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna. asta nime n-a putut s-o inteleaga.