Povesti educative pentru copii de gradinita

Copii, voi ştiţi prea bine că nu poţi ajunge în clasa a 4-a dacă nu treci mai întâi pe la gradiniţă, apoi prin clasele 1, a 2, a 3a…

Tot aşa este şi în lumea îngeraşilor.

Ca un înger să fie puternic şi înţelept, are şi el perioade de pregătiri, de examene…

Soarele apune. Printre geamurile ferestrei, bunicul şi nepoţica fac cu mâna, în semn de rămas bun, ultimelor raze de lumină.

În aer se simţea gingăşia gestului lor... Fetiţa îşi lipeşte năsucul de geam:

- Bunicule, ce este soarele pentru pământ?

Sfântul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului în veacul al XVII-lea, istoriseşte, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un învăţător care s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte lângă uşile bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:

Ursul mormaia din ce in ce mai tare in marginea padurii. Niciodata nu iesea dintre ultimii copaci. Statea acolo si mormaia pana cand acesta venea. Decebal se trezi brusc din somn. Dupa cum arata cerul mai erau vreo trei ceasuri pana la rasarit. De pe fereastra camerei putea vedea exact locul pe care si-l alesese ursul pentru a-i da de stire ca vrea sa-l vada. Cetatea sa

A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o data o fata de imparat frumoasa si gingasa ca o floare. Poate tocmai de aceasta parintii sai o numisera Florentina. Si mai era ceva, in ziua in care o nascuse, moasa ii spusese imparatesei, au inflorit toate florile din gradina.

In albinele din prisaca Profirei intrase o razmerita necunoscuta,care le rasturna toata firea si randuielile; nici mai mult, nici mai putin, albinele capiasera. Mai intai, incepura sa-si fure intre ele, de la stup la stup, mierea, ceea ce isca incaierari cu batalii grozave. Vazduhul ograzii era numai bazait furios, iar jos, pe pamant, se zbateau cocoloase de albine cu acele infipte unele in altele. E drept ca furtisagul il deprinsesera de la niste albine streine, care, in lipsa bastinaselor, plecate la cules, patrunsesera dupa jaf prin uleiele chiabure.

- Sănducu?!
- Sănducu!! Doamna îl strigă şi a doua oară, de data aceasta în răsetele copiilor.
- Sănducu, ce faci?! Visezi cai verzi pe pereţi? 
- Ăăă ... Mă scuzaţi ... Măcar nu-şi uitase politeţea acasă (cum îi mai zicea Bunuţul când dădea chix la comportament).

Andrei se trezi ca în fiecare dimineaţă zâmbind. Apoi se întristă. Ieri îşi supărase îngeraşul. Spusese o minciună mamei deşi îngeraşul îi făcea semne disperate să spună adevărul. Oricum îi fusese tare ruşine imediat ce terminase să spună că nu el spărsese icoana (cu atât mai mult cu cât fusese singur acasă când se petercuse "evenimentul")

În fiecare seară Măicuţa Domnului venea şi o acoperea cu marama ei. Cei mari, până şi mama, îi spuneau "acoperământ". Lasă că ştia ea! Ce? La bunica la ţară femeile purtau în zi de sărbătoare acoperământ sau maramă? Măicuţa Domnului avea straie de sărbătoare - toate, şi ia şi fusta şi fotele, chiar şi brâul  - vârstate cu aur şi cu argint. Albă ca laptele şi luminoasă ca stelele ...